Altele

Angel Di Maria s-a despărțit de clubul Benfica Lisabona

Angel Di Maria
Angel Di MariaSports Press Photo / ddp USA / Profimedia
Internaționalul argentinian Angel Di Maria, campion mondial cu selecționata țării sale în 2022, s-a despărțit luni de clubul portughez Benfica Lisabona, la care şi-a făcut debutul în fotbalul european şi unde a trăit "două etape mai mult decât frumoase" în viața sa.

"A doua etapă a carierei mele s-a încheiat la un club care mi-a dat totul din ziua în care am ajuns şi până astăzi. Au fost două etape mai mult decât frumoase în viața mea. Am ajuns fără să ştiu ce se poate întâmpla în cariera mea, iar astăzi plec cu o familie foarte fericită", a scris jucătorul pe contul său de Instagram.

Di María şi-a exprimat recunoştința față de "frumosul oraş" Lisabona, față de Portugalia, "o țară care m-a îmbrățişat şi ea din ziua în care am ajuns" şi față de fanii Benficăi, care îi vor "lipsi".

"Îi voi purta în inimă pentru totdeauna şi voi continua să susțin acest club în fiecare meci pe care îl vor juca. Mă simt ca unul de-al vostru pentru tot restul vieții mele", a încheiat extrema argentiniană.

Angel Di María, în vârstă de 37 de ani, a sosit prima oară la Benfica în 2007, de la echipa argentiniană Rosario Central, rămânând alături de "vulturi" până ân 2010, când a semnat cu Real Madrid. El a mai jucat în cursul carierei sale la Manchester United, Paris Saint-Germain şi Juventus Torino.

Fotbalistul argentinian a revenit pe Estadio Da Luz în 2023, iar acum îşi încheie conturile cu Benfica Lisabona cu un total de 51 de goluri marcate în 217 meciuri, după ce a cucerit un titlu de campion al Portugaliei, Supercupa acestei țări şi trei Cupe ale Ligii portugheze.

Di Maria nu va agăța deocamdată ghetele în cui, ci îşi va continua cariera la Rosario Central, clubul său formator.