Altele

Ana Maria Bărbosu a cucerit medaliile de argint la sol și bârnă în Italia

Ana Maria Bărbosu la sol
Ana Maria Bărbosu la sol Filippo Tomasi/IPA Sport/ipa-age / Shutterstock Editorial / Profimedia
Gimnasta, medaliată cu bronz la sol la JO 2024, a obținut trofeele la concursul internațional de gimnastică artistică 'Trofeo Citta' di Jesolo', desfăşurat sâmbătă şi duminică în Italia.

Bărbosu a obținut argint la bârnă, cu 13,750 puncte, fiind devansată doar de italianca Manila Esposito, 14,700 puncte, în timp ce bronzul a revenit altei italience, Alice D'Amato, cu 13,300 puncte.

Tot medalie de argint a primit şi la sol, cu 13,500, tot atât cât a obținut şi câştigătoarea, gimnasta spaniolă Alba Petisco (notă mai bună la execuție), bronzul revenind italiencei Emmei Fioravanti, cu 13,300, potrivit paginii de Facebook a Federației Române de Gimnastică.

La paralele, Lilia Cosman s-a clasat pe locul al patrulea, 13,250 puncte.

La individual compus a câştigat Manila Esposito, cu 55,750 puncte, urmată de americancele Claire Pease, 53,800 puncte, şi Ashlee Sullivan, 53,600 puncte.

Ana Maria Bărbosu s-a clasat pe locul 8, cu 52,650 puncte, Ana Maria Mihăescu, pe 35, cu 47,350 puncte, Andreea Preda, pe 43, cu 45,650 puncte. Denisa Golgotă şi Lilia Cosman au concurat la trei aparate, iar Sabrina Maneca Voinea, la două.

Pe echipe, Italia A a ocupat prima poziție, cu 162,600 puncte, urmată de SUA, 162,350 puncte, şi de Italia B, 157 puncte. România s-a clasat pe locul al şaselea, cu 153,300 puncte.

Sabrina Maneca Voinea va pleca la etapa de Cupă Mondială de la Doha. Cu excepția Anei Maria Bărbosu, care va alterna antrenamentele cu pregătirea pentru examenul de bacalaureat, celelalte gimnaste participante la turneul de la Jesolo, dar şi cele rămase acasă îşi vor continua pregătirea în perspectiva Campionatelor Europene de la Leipzig de la sfârşitul lunii mai.


Mențiuni