Câştigător a 24 de trofee de Mare Şlem, Djokovic a fost de acord cu ideea exprimată de australianul Nick Kyrgios, care a declarat că integritatea în tenis la ora actuală este ”groaznică”.
Cei doi jucători s-au referit la cazurile de încălcare a regulilor antidoping care i-au vizat pe numărul unu mondial, italianul Jannik Sinner, şi pe poloneza Iga Swiatek în cursul anului 2024.
De două ori, în martie 2024, au fost depistate urme de clostebol (steroid) în probele lui Sinner, care a fost suspendat pentru scurt timp de fiecare dată. Dar italianul a pledat mereu că a fost ceva accidental şi nu intenționat privind contaminarea sa, fiind autorizat de Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA) să concureze înainte ca Agenția Mondială Antidoping (AMA/WADA) să facă apel.
La câteva luni după Sinner, poloneza Iga Swiatek, actuala nr. 2 WTA, a fost şi ea suspendată o lună pentru dopaj, după descoperirea în august a trimetazidinei. Şi în cazul ei, ITIA a acceptat scuza contaminării involuntare.
”Avem jucători care aşteaptă de peste un an ca şi cazurile lor să fie rezolvate”
Potrivit lui Djokovic, 37 de ani, care va juca la dublu cu Kyrgios la turneul de la Brisbane săptămâna aceasta, jucători de top precum Sinner şi Swiatek sunt tratați diferit față de cei care ocupă poziții inferioare în clasamentele ATP şi WTA.
”Cred că Nick are puncte de vedere pertinente în ceea ce priveşte transparența şi inconsecvența protocoalelor antidoping şi comparațiile de la caz la caz”, a subliniat sârbul.
”Avem jucători care aşteaptă de peste un an ca şi cazurile lor să fie rezolvate”, a amintit el.
”Am avut și cazul Halep”
Dacă Djokovic a spus că l-a crezut pe Sinner când acesta a afirmat că a fost testat pozitiv la steroidul clostebol în urma contaminării de către kinetoterapeutul său, sârbul şi-a exprimat nemulțumirea cu privire la faptul că situația italianului nu a fost făcută publică la momentul respectiv.
”(Sinner) a primit vestea (testelor pozitive) în aprilie, iar anunțul a fost făcut abia în august, chiar înainte de US Open. ATP nu a vorbit cu adevărat în profunzime despre motivul pentru care a ținut această chestiune departe de ochii publicului.
Am avut cazul (Simona) Halep dar şi cel al lui Swiatek în circuitul WTA, nu este o imagine bună pentru sportul nostru”, a spus Nole, referindu-se la cazul româncei, fostă nr. 1 WTA, suspendată inițial timp de patru ani în 2022 pentru un test pozitiv şi o neregulă în paşaportul ei biologic, sancțiune redusă la nouă luni în martie 2024.
”Mă întreb doar cum funcționează sistemul”, a adăugat Djokovic. ”De ce unii jucători nu sunt tratați la fel ca alții? Poate că alții au mai mult sprijin financiar în spate sau echipe juridice mai puternice”, a mai punctat sârbul.