Altele

Alexander Zverev pledează pentru "reguli uniforme" pentru arbitrii de linie

Alexander Zverev
Alexander ZverevRANK MOLTER / DPA / dpa Picture-Alliance via AFP
Decizia organizatorilor turneului de tenis de la Roland Garros de a păstra anul acesta arbitrii de linie, spre doesebire de arbitrajul electronic adoptat de circuitul ATP şi alte turnee de Mare Şlem, demonstrează că 'nu există o coerență' în tenis, a susținut vineri jucătorul german Alexander Zverev.

"Eu cred că această decizie demonstrează înainte de toate că turneele de Mare Şlem şi ATP nu pot efectiv să se pună de acord. Nu există nicio coerență. Fiecare face ce vrea", a deplâns germanul, nr.3 mondial, în cadrul unei conferințe de presă dinaintea turneului.

Roland Garros este ultimul turneu Major care a recurs la arbitrii de linie, în timp ce Openul Australiei şi US Open au adoptat arbitrajul electronic din 2021, iar Wimbledon o va face începând de anul acesta.

Arbitrii de linie, de altfel, au dispărut din ansamblul circuitului principal masculin începând cu 1 ianuarie.

"Ei trebuie să se aşeze la aceiaşi masă şi să stabilească reguli uniforme pentru tenis. Noi jucăm tot anul fără arbitri de linie, iar dintr-o dată, trebuie să jucăm din nou cu", a mai spus tenismanul german, finalist la Roland Garros anul trecut.

Zverev a revenit asupra a ceea ce el a considerat o eraoare de arbitraj - o dublă greşeală nesancționată la o minge de break - în cursul finalei pierdute contra lui Carlos Alcaraz anul trecut.

"În ciuda arbitrilor de linie şi a supervizorului, o enormă eroare a avut loc. Eu nu spun că aş fi câştigat acel meci sau altceva, dar a fost o enormă diferență", a spus Zverev.