În cea mai recentă finală a ATP Finals, Sinner l-a învins pe Alcaraz chiar la el acasă, la Torino, ridicând trofeul în fața unui public entuziast.
Alcaraz, 22 de ani, actualul număr 1 mondial, a dat dovadă de eleganță în înfrângere, deși au existat speculații că a jucat cu o accidentare la coapsă.
„Am simțit ceva la coapsă după ce am încercat să ajung la un serviciu,” a spus spaniolul după finală.
„Aș putea spune că nu m-a afectat prea mult, pentru că am alergat bine, am ajuns la mingi fără probleme. (Au fost) gânduri despre cum ar fi dacă aș face ceea ce obișnuiesc.”
„Aceste gânduri mi-au trecut uneori prin minte, dar am reușit să joc bine,” a concluzionat Alcaraz, respingând ideea că ar folosi accidentarea ca scuză.
A existat un moment frumos după meci, când fanii tenisului l-au aplaudat pe Alcaraz, chiar dacă acesta pierduse în două seturi.
Sinner, 24 de ani, a privit zâmbind, sincer bucuros pentru cel care este considerat cel mai mare rival al său.
De fapt, Alcaraz și Sinner sunt cei mai aprigi adversari unul pentru celălalt, dar par mai degrabă suflete înrudite; doi tineri sportivi ajunși în vârful tenisului, care își arată respectul reciproc la cel mai înalt nivel.
Istoria rivalităților din tenis oferă un contrast puternic. John McEnroe a reușit să irite mulți oameni, iar jucători precum Nick Kyrgios, Gael Monfils și, uneori, Stefanos Tsitsipas și-au construit reputația pe personalități imprevizibile.
Chiar și Novak Djokovic, un alt mare al zilelor noastre, a arătat respect față de rivalii săi de-a lungul carierei, inclusiv față de Alcaraz. Totuși, a menționat anterior că „prietenia este imposibilă” cu Rafael Nadal și Roger Federer.
Totuși, Nadal și Federer au creat un precedent pentru rivalitatea modernă „prietenoasă”, arătând respect public unul față de celălalt, uneori chiar apropiindu-se de o prietenie autentică, ceea ce îi leagă de Alcaraz și Sinner.
Cei tineri nu au inventat acest tipar, dar îl ilustrează perfect într-o eră dominată de media.
Chiar dacă camerele îi pot determina pe jucători să afișeze o imagine pozitivă, în cazul lui Alcaraz și Sinner, căldura pare autentică.
Nu doar tenis
O privire spre fotbal arată o tendință similară. În trecut, rivalitățile dintre Cristiano Ronaldo și Zlatan Ibrahimovic, Roy Keane și Patrick Vieira, sau Alan Shearer și Eric Cantona erau adesea marcate de o animozitate reală.
Chiar și Ronaldo și Lionel Messi, deși se respectau reciproc, au fost rareori prieteni în perioada lor de glorie.
În schimb, vedetele actuale sunt vizibil mai cordiale. Erling Haaland și Kylian Mbappe se laudă reciproc în interviuri și au interacțiuni prietenoase online.
Generația actuală a Angliei, cu Jude Bellingham, Phil Foden, Bukayo Saka, Declan Rice și Harry Kane, menține relații sănătoase, deși joacă la cluburi rivale în diferite etape ale carierei, un contrast evident față de așa-numita „generație de aur” formată din Steven Gerrard, Wayne Rooney și John Terry, care era mult mai divizată.
Fie că vorbim de tenis, fotbal sau alte sporturi, creșterea relațiilor pozitive alături de competiția acerbă este o evoluție binevenită.
Acest lucru arată că rivalitatea nu trebuie să însemne neapărat ostilitate, iar în sportul modern, vedetele se pot motiva reciproc să atingă cel mai înalt nivel, rămânând totodată aliați.