EXCLUSIV: Fosta lideră mondială Pliskova revine cu pași mici în Australia. "M-am întrebat dacă mai avea sens"

Karolina Pliskova
Karolina PliskovaČTK / Šulová Kateřina

Karolina Pliskova (33 de ani), fost număr unu mondial și dublă finalistă de Grand Slam, încearcă să revină într-un moment în care nici nu mai figurează în top 1.000 WTA. Acesta ar putea fi ultimul turneu al carierei, însă Australia i-ar putea oferi energia și încrederea necesare pentru a încerca să revină în elita tenisului.

După ce a suferit o accidentare gravă la gleznă la US Open 2024, Pliskova a trecut prin două operații și a încercat să revină în toamnă. Totuși, a jucat doar trei meciuri înainte să dispară din nou din circuit.

Revenirea ei la turneele de nivel inferior i-a arătat că drumul spre revenire este mult mai dificil decât părea la început.

"A fost chiar un moment în care am crezut că nu voi mai reveni deloc. Nu doar piciorul mă durea – mă durea spatele, brațul, totul. Pur și simplu nu avea sens," a recunoscut ea într-un interviu înainte de a zbura spre Australia, unde va încerca un nou restart în carieră.

Te îndrepți spre un loc unde, de obicei, ai avut rezultate bune. Ce aștepți de la această deplasare în Australia?

"A fost mereu partea mea preferată din sezon, mi-au plăcut întotdeauna turneele de acolo. Sunt cu atât mai entuziasmată acum, mai ales că anul trecut nu am putut fi prezentă.

Dar nu am nicio așteptare, pur și simplu mă bucur că merg. Nu doar pentru turnee, ci pentru întreaga atmosferă. Niciodată nu știi când poate fi ultima dată când ajungi acolo. Nu cred că aș mai reveni doar ca turist după ce îmi închei cariera."

Care este programul tău de turnee?

"Încep la Brisbane, așa cum am făcut în majoritatea anilor. De obicei am avut rezultate bune acolo, așa că folosesc clasamentul protejat pentru acest turneu. Apoi urmează Adelaide și, în final, Melbourne. Deci, trei turnee."

Lehecka și Pliskova înainte de a zbura în Australia
Lehecka și Pliskova înainte de a zbura în AustraliaČTK / Šulová Kateřina

Prima ta revenire din toamnă nu a mers prea bine. Simți că de data asta ar putea fi altfel?

”Trebuie să spun că lucrurile s-au mai stabilizat. Probabil că am revenit prea devreme în toamnă. Piciorul nu era pregătit, nici corpul meu nu era. Acum situația e mai bună. Am trecut aproape toată luna decembrie fără probleme mari.

Desigur, meciurile reprezintă altceva și chiar îmi lipsesc. Nu-mi fac iluzii că totul va fi perfect – e posibil să nu fie așa. Dar m-am antrenat destul de mult, chiar dacă nu la aceeași intensitate ca în anii trecuți. Totuși, cred că sunt pregătită.”

Ai spus totuși că ai avut îndoieli legate de revenire?

"Da. Mă întrebam dacă mai are rost. Dar apoi mi-am dat puțin timp, am luat distanță și am început să mă antrenez altfel. Și de aceea am decis să încerc din nou la începutul anului."

În ce a constat altfel pregătirea ta de această dată?

"Am jucat multe meciuri de antrenament, ceea ce mi-a dat puțin optimism. Am jucat de două ori cu Ekaterina Alexandrova și și cu Nikola Bartunkova. În Tenerife am avut două sau trei meciuri, inclusiv cu Julia Grabher, iar la Praga am jucat cu Katka (Katerina) Siniakova.

De obicei pierdeam majoritatea meciurilor de antrenament, dar de data asta aproape toate au mers bine. A fost o surpriză plăcută. Nu vreau să trag concluzii doar din antrenamente, dar când am încercat să revin în toamnă, am jucat foarte slab și abia dacă am câștigat un set. Acum mă simt mult mai bine."

Ultimele accidentări ale Karolinei Pliskova
Ultimele accidentări ale Karolinei PliskovaFlashscore

Timp de un an și jumătate, ți-ai urmărit rivalele de la distanță. Crezi că tenisul feminin s-a schimbat?

"Cred că tenisul e într-o continuă evoluție și totul pare să fie din ce în ce mai rapid. Toate muncesc mult, chiar dacă nu sunt salturi uriașe. Jucătoarele de top sunt destul de stabile de câțiva ani, dar au apărut și câteva tinere de perspectivă.

Acum nu mai sunt multe jucătoare care doar aleargă și returnează mingi – tendința e spre un tenis rapid, fără schimburi lungi. Jocul e mai mult despre forță și viteză, nu prea ai timp să gândești, ceea ce ar putea fi chiar un mic avantaj pentru mine."

Ai planuri pentru după Australia?

"Nu, nu am. Sincer, vreau să văd cum merg lucrurile în Australia și abia apoi, poate, să facem un plan pe termen mai lung. Vreau să văd cum decurg meciurile, cum mă simt fizic și psihic și cât de mult îmi mai doresc să continui.

Cu siguranță nu vreau să mă forțez. Dacă nu sunt bine fizic, știu că nu ar avea rost să merg mai departe."

Dar ai încă multe intrări automate cu clasamentul protejat, nu?

"Așa este, nu am folosit niciuna până acum. Am primit și multe invitații, deci aș putea juca la destule turnee. Dar chiar vreau să joc, doar dacă pot să o fac fără dureri și dacă mă bucur de tenis."