Într-o mutare fără precedent la nivelul conducerii fotbalului internațional, Țara Galilor a devenit prima asociație națională care anunță public retragerea susținerii pentru realegerea lui Gianni Infantino în funcția de președinte al FIFA.
Reprezentanții asociației de fotbal din această șară au confirmat oficial decizia, precizând că nu vor mai sprijini candidatura elvețianului pentru mandatul 2027-2031.
Poziția galezilor a fost transmisă direct către sediul forului de la Zürich printr-o scrisoare oficială în care se reproșează deficiențele majore de guvernanță, lipsa de transparență și modul defectuos de comunicare.
Asociaţia de Fotbal din Ţara Galilor a declarat pentru Sky News că ”îşi confirmă retragerea sprijinului pentru candidatura domnului Gianni Infantino, pentru realegerea ca preşedinte FIFA pentru mandatul 2027-2031”.
”Eșecurile recente în ceea ce privește buna guvernare, procesele, conducerea, valorile, gestionarea părților interesate, comunicarea și judecata sănătoasă ne-au condus într-o poziție în care domnul Infantino a pierdut încrederea FAW de a rămâne la cârma fotbalului mondial”, au transmis reprezentanții FAW.
Ofensiva UEFA
Această cădere în dizgrație a lui Infantino vine la doar două săptămâni după ce elvețianul se afla pe scenă la New Jersey pentru a înmâna trofeul Cupei Mondiale reprezentativei Spaniei. Decizia Țării Galilor – federație ce deține unul dintre cele opt voturi în Consiliul Internațional al Asociației de Fotbal (IFAB) – este considerată doar prima dintr-un val de reacții similare din partea continentului european.
UEFA însăși a criticat în termeni duri strategiile ascunse promovate la vârful FIFA, catalogându-le drept ”scheme secrete cu termene limită accelerate, puse la cale de indivizi fără chip și cu beneficii dubioase pentru joc”.
UEFA a anunțat deja că pregătește un plan de măsuri pentru a preveni astfel de inițiative pe viitor, nefiind exclusă nicio opțiune pentru a forța plecarea lui Gianni Infantino înainte de alegerile programate anul viitor, fără a se mai ajunge la un vot formal de neîncredere.
