Se apropie termenul limită pentru depunerea candidaturilor pentru președinția FRF. Burleanu: ”Cu siguranță voi candida”

Răzvan Burleanu ocupă funcția de președinte al Federației Române de Fotbal din 2014
Răzvan Burleanu ocupă funcția de președinte al Federației Române de Fotbal din 2014ČTK / imago sportfotodienst / JOERAN STEINSIEK

Termenul limită pentru depunerea candidaturilor la preşedinția Federației Române de Fotbal a fost stabilit pentru data de 2 martie 2026, informează, luni, FRF pe site-ul său oficial.

”Alegerile pentru funcția de preşedinte al Federației Române de Fotbal şi alegerile membrilor Comitetului Executiv al FRF vor avea loc în cadrul Adunării Generale din data de 18 martie 2026.

În conformitate cu prevederile statutare în vigoare, dosarele de candidatură se depun la Secretariatul General până în data de 2 martie 2026 inclusiv”, se arată pe site-ul FRF.

Conform Regulamentului pentru verificarea candidaților, dosarele candidaților vor fi examinate de către comisie în cel mult 5 zile de la data încheierii termenului de depunere al candidaturii.

Componența comisiilor de verificare şi soluționare a contestațiilor este următoarea:

Comisia de verificare a dosarelor de candidatură: Paul Filip Ciucur (preşedinte), Daniel Cernat Marin (membru), Eduard Ursu (membru);

Comisia de soluționare a contestațiilor: Gabriel Manu (preşedinte), Claudiu Dinu (membru), Adrian Stângaciu (membru).

Răzvan Burleanu: ”Cu siguranță eu voi candida”

La 9 februarie, preşedintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunțat că va candida cu siguranță la alegerile pentru preşedinția asociației din luna martie şi că nu are drept obiectiv să obțină unanimitate de voturi.

”Cu siguranță eu voi candida. Nu am informații despre un alt posibil candidat. Funcția de preşedinte nu mai e atât de râvnită pe cât era în trecut. În momentul de față, au devenit mai râvnite alte funcții de la nivelul Federației Române de Fotbal, adică de selecționer, de director tehnic, de secretar general şi aşa mai departe”, spunea Burleanu.

În cadrul şedinței Comitetului Executiv al FRF de luni, s-a stabilit ca Adunarea Generală a Federației Române de Fotbal să se desfăşoare miercuri, 18 martie, cu începere de la ora 11:00. Evenimentul se va desfăşura Casa Fotbalului, în Sala Nicolae Dobrin.

Cu ocazia Adunării Generale din 18 martie vor fi organizate şi alegerile pentru preşedinția FRF şi Comitetul Executiv al FRF.

Răzvan Burleanu (41 de ani) se află la conducerea FRF din 5 martie 2014, fiind la cel de-al treilea său mandat consecutiv în funcția de preşedinte al instituției, şi ultimul, conform statutului federației.

Într-o conferință de presă anterioară, Burleanu a explicat că, deşi statutul FRF prevede o limită de trei mandate, regula a fost introdusă în timpul primului său mandat, care nu se ia în considerare.