LIVE Superliga | Voluntari - Oțelul
Formația ilfoveană a avut un bilanț echilibrat în meciurile disputate acasă în actualul campionat. FC Voluntari a obținut o victorie, 1-0 cu UTA Arad, a remizat 2-2 cu FC Botoșani și a pierdut 1-2 în fața Petrolului.
Unul dintre principalele aspecte care pot ridica semne de întrebare pentru gazde este situația defensivei. FC Voluntari a încheiat etapa precedentă cu cea mai slabă apărare din campionat, având 16 goluri primite. Dintre acestea, nouă au fost încasate după pauză.

De partea cealaltă, Oțelul Galați nu traversează o perioadă favorabilă în partidele disputate în deplasare. Gălățenii au câștigat o singură dată în ultimele șapte meciuri jucate pe teren străin în Superligă.
Ultimul succes a venit pe 18 mai 2026, când Oțelul s-a impus cu un categoric 5-1 pe terenul Petrolului. În celelalte șase deplasări din această serie, formația gălățeană a înregistrat două remize și patru înfrângeri.
SUPERLIGA 2026/27
Urmărește cele mai importante informații din Superliga României, de la transferuri și programul meciurilor până la cele mai noi declarații și știri.
Program Superliga - Rezultate - Clasament - Reguli noi
Listă antrenori - Top Transferuri - Program derby-uri - Știri noi
FC Voluntari și Oțelul Galați s-au întâlnit în principala competiție internă doar în sezonul 2023-2024. Cele două echipe au disputat atunci trei partide, iar toate s-au încheiat la egalitate.
Cea mai recentă confruntare directă din Superligă a avut loc pe 13 aprilie 2024, tot pe terenul celor de la FC Voluntari. Partida s-a încheiat 1-1, golurile fiind marcate de Andrei Dumiter pentru gazde și Joao Lameira pentru Oțelul.

