CFR Cluj - Petrolul Ploiești, 18:00
Clujenii ocupă în prezent locul cinci, cu 44 de puncte, și vin după un succes la limită, 1-0 pe terenul lui Hermannstadt.
Deși victoria de la Sibiu a fost marcată de controverse de arbitraj, după un penalty acordat și ulterior anulat gazdelor în prelungiri, cele trei puncte au fost vitale pentru CFR Cluj. Echipa pregătită de Daniel Pancu traversează o perioadă remarcabilă, cu opt victorii consecutive, chiar dacă jocul nu s-a ridicat mereu la cel mai înalt nivel.

Statistica de pe teren propriu este de partea ardelenilor, care au bifat cinci succese la rând în Gruia. Mai mult, ofensiva clujeană este „explozivă” acasă, având o medie de două goluri pe meci și reușind să înscrie de cel puțin trei ori în patru din ultimele cinci jocuri disputate în fața propriilor fani.
Totuși, Andrei Cordea rămâne indisponibil, ispășind ultima etapă de suspendare.

Petrolul Ploiești traversează o perioadă bună sub comanda lui Eugen Neagoe, fiind neînvinsă în ultimele patru etape. Prahovenii ocupă locul 12, cu 28 de puncte, la trei lungimi deasupra zonei de baraj, după o victorie cu 2-1 în fața pretendentei la play-off FC Argeș.
Petrolul s-a dovedit a fi o nucă tare în deplasare, obținând remize identice, 1-1, pe terenurile granzilor FCSB, Dinamo și Rapid.
