Salt la conținutul principal

VIDEO Farul câștigă cu Csikszereda după un meci spectaculos cu cinci goluri

Actualizat
Farul Constanța - Csikszereda Miercurea Ciuc
Farul Constanța - Csikszereda Miercurea CiucFK Csikszereda

Farul s-a impus cu 3-2 în fața celor de la Csikszereda, la Ovidiu. Dobrogenii au punctat prin Iustin Doicaru, Eduard Radaslavescu și Matteo Ahlinvi, Adam Czekus semnând ambele goluri ale oaspeților.

Farul Constanța - Csikszereda M. Ciuc 3-2

Startul partidei a fost întârziat cu 11 minute din cauza unor probleme tehnice la sistemul VAR și la cel de comunicare al arbitrilor. După fluierul de început, Farul a avut inițiativa, iar prima oportunitate importantă a venit în minutul 10, când Eduard Pap a reținut execuția lui Sîrbu.

Gazdele au trimis prima dată mingea în plasă în minutul 18. Sîrbu a găsit spațiu și l-a servit pe Ahlinvi, care a finalizat acțiunea, însă faza a fost verificată aproape trei minute la VAR, iar golul a fost anulat pentru ofsaid.

Farul nu a resimțit însă momentul. În minutul 24, Doicaru a executat excelent o lovitură liberă și l-a învins pe Pap cu un șut cu piciorul stâng direct în vinclu, execuție care a amintit de reușitele lui Gheorghe Hagi de pe vremuri.

Doar patru minute mai târziu, avantajul dobrogenilor s-a dublat: Sîrbu i-a pasat lui Radaslavescu, iar acesta a înscris cu o execuție în forță din interiorul careului.

Csikszereda a profitat de o eroare a lui Dican și a revenit în joc în minutul 35. Czekus a primit mingea într-o poziție regulamentară și a redus diferența, reușind astfel primul gol al formației din Miercurea Ciuc în acest sezon de Superligă.

Replica Farului a venit înaintea pauzei. În minutul 40, Ahlinvi și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor, de această dată cu o lovitură de cap, iar reușita a fost validată. Farul a refăcut astfel diferența de două goluri și a încheiat prima parte în avantaj, 3-1.

Istvan Szabo a intervenit încă de la pauză, cu două schimbări: Szilard Veres și Mate Odor i-au înlocuit pe Matyas Tajti și Szabolcs Szalay. Prima ocazie importantă consemnată după reluare i-a aparținut însă Farului. În minutul 61, Doicaru a încercat să-l surprindă pe Pap de la distanță, dar mingea a trecut puțin pe lângă poartă.

Oaspeții au găsit drumul spre gol opt minute mai târziu. Intrat pe teren în locul lui Efraim Bodo, Elod Toth-Pal a trimis mingea din partea stângă în fața porții, iar Czekus a reluat cu capul și l-a învins pe Rafael Munteanu, realizând o ”dublă” personală.

Farul putea să-și refacă avantajul de două goluri în minutul 76. Doicaru a pătruns în careu și a finalizat acțiunea cu un șut care a trecut puțin peste poarta lui Pap.

Finalul a adus și un moment tensionat în careul constănțenilor. În minutul 88, Csikszereda a solicitat o lovitură de la 11 metri după o intervenție a lui Sîrbu, însă arbitrul Gabriel Mihuleac a lăsat jocul să continue. La intrarea în prelungiri, Farul conducea cu 3-2, însă oaspeții au fost la un pas de a da lovitura.

În minutul 90+2, Vînă a fost aproape să își dea autogol, dar bara transversală l-a salvat pe Munteanu, toate cele trei puncte rămânând la malul mării, în timp ce ciucanii rămân la borna 0.

Statistica partidei + Rezumat VIDEO

Statistica partidei
Statistica partideiOpta by Stats Perform

Echipe de start și informații pre-meci

Echipe de start
Echipe de startFlashscore

Dobrogenii, pregătiți de Ioan Ovidiu Sabău, ocupă poziția a 8-a în clasament, adunând 4 puncte și un golaveraj de 5-4. De cealaltă parte, echipa condusă de Istvan Szabo trece printr-o criză profundă, fiind ultima în ierarhia internă, fără vreun punct acumulat și cu zero goluri marcate (golaveraj 0-6).

H2H
H2HFlashscore

Farul este în creștere de formă, dar are infirmeria plină

După ce a cedat în meciul de deschidere (1-2 în deplasare cu „U” Cluj), formația lui Ioan Ovidiu Sabău a arătat o creștere vizibilă de la o partidă la alta. Farul s-a impus pe teren propriu cu 2-0 în fața Corvinului, iar în runda precedentă a fost extrem de aproape de a pleca cu toate cele trei puncte din Capitală, remizând 2-2 cu FCSB.

Pentru duelul cu ciucanii, Farul are însă bătăi de cap din cauza problemelor medicale. Cristi Ganea (fundaș stânga), Lucas Pellegrini (fundaș central), Ionuț Vână (mijlocaș central) și Denis Alibec (atacant) sunt în continuare nerefăcuți.

Farul
FarulFarul Constanța/ Facebook

Cu toate acestea, elevii lui Sabău rămân printre cei mai buni pasatori din competiție: au bifat 1.358 de pase în primele trei etape, având o precizie de 86,7%, capitol la care se află pe locul 4 în campionat (lider fiind Universitatea Craiova, cu 87,3%).

Parcurs dezastruos pentru Csikszereda 

Evoluțiile din startul sezonului au fost anticipate de amicalele slabe din presezon, în care harghitenii au pierdut trei din ultimele patru partide. Noul tehnician Istvan Szabo, cel care l-a înlocuit pe Robert Ilyes pe banca tehnică, a înregistrat trei înfrângeri pe linie în campionat.

În runda trecută, Csikszereda a cedat cu 0-1 în deplasarea de la Mioveni împotriva celor de la FC Argeș, într-un meci decis de penalty-ul transformat de Robert Moldoveanu în minutul 79. ”Ciucanii” au expediat primul șut pe spațiul porții abia în minutul 88, prin Anderson Ceara.

Cealaltă deplasare din acest sezon a fost la fel de neagră pentru oaspeți, fiind învinși la scor de neprezentare (0-3) de Corvinul Hunedoara. Din punct de vedere al efectivului, mijlocașul ofensiv Ervin Bakos rămâne accidentat.

Conform datelor furnizate de OPTA, defensiva celor de la Csikszereda este cea mai expusă din campionat: Pe poarta formației din Miercurea Ciuc s-au trimis cele mai multe șuturi din SuperLigă în primele trei runde (25).

Fotbal