În ultimele săptămâni, patronul campioanei a declarat în repetate rânduri că își dorește aducerea unui nou vârf, chiar dacă în lot se află deja Daniel Bîrligea, Mamadou Thiam și David Miculescu.
După victoria categorică obținută de FCSB pe terenul celor de la Oțelul Galați, scor 4-1, Gigi Becali a intervenit telefonic la Digi Sport, unde a oferit noi detalii despre strategia de mercato a clubului. Finanțatorul roș-albaștrilor a dezvăluit că a ajuns la un acord cu un atacant din străinătate, fără a-i face public numele, precizând că înțelegerea este deja stabilită în toate detaliile importante.
”Mâine (n.r. luni) o să vină un atacant. I-am zis lui MM să găsească și un fundaș central, dar a zis că nu avem nevoie. I-am mai dat o misiune, dar să vedem dacă poate să o rezolve. E unul la noi în campionat de care-mi place mie. Atacantul vine din străinătate.
Ca să vă duc pe o pistă greșită, e olandez (n.r. râde). Hai că o să vedem mâine. Ne-am înțeles cu el, dar trebuie să semnăm. Să nu audă Șucu. Nu mai țin minte dacă e număr 9 (n.r. ironic). Nu mai aveți răbdare până mâine?”, a declarat Gigi Becali.
