Dan Petrescu se întoarce! Anunțul momentului: ”Mai am puțin și încep să antrenez”

Dan Petrescu se întoarce! Anunțul momentului: ”Mai am puțin și încep să antrenez”
Dan Petrescu se întoarce! Anunțul momentului: ”Mai am puțin și încep să antrenez”ZUMA Press Wire / Shutterstock Editorial / Profimedia

După o absență de câteva luni din lumina reflectoarelor, Dan Petrescu este pregătit să pună capăt perioadei de relaxare și să revină la marginea terenului. Ajuns la vârsta de 58 de ani, tehnicianul român a ales să se retragă temporar din fotbal în august 2025, imediat după ce și-a dat demisia de la CFR Cluj în urma eliminării suferite în fața celor de la Hacken.

Dacă la acel moment Petrescu invoca nevoia unei pauze pe o perioadă nedeterminată pentru a se ocupa de anumite probleme de sănătate, starea sa actuală este mult mai bună.

Într-o intervenție pentru digisport.ro, fostul mare internațional a dezvăluit că procesul de recuperare este aproape finalizat și că dorința de a antrena a revenit.

Deși mulți specialiști preconizau o revenire a sa pe bancă abia din vara anului viitor, Dan Petrescu a surprins pe toată lumea, lăsând de înțeles că am putea să-l revedem la treabă mult mai curând.

Mă simt bine. Nu știu ce a apărut despre mine, dar eu sunt ok. Mai am nevoie de o lună sau două ca să fiu la sută la sută și încep să antrenez. Poate revin chiar înainte de vară, vedem ce va fi”, a declarat ”Bursucul” pentru Digisport.

Au existat numeroase zvonuri că Petrescu ar avea o formă de cancer, toate dezmințite recent chiar de antrenor prin intermediul lui Neil Barnett, un fost jurnalist apropiat de Chelsea, citat de Adevărul.

De-a lungul carierei, Dan Petrescu a antrenat mai multe echipe din străinătate. El și-a pus amprenta asupra a 9 echipe din 6 țări diferite, având mandate notabile la Kuban Krasnodar, Dinamo Moscova, Suning, Jeonbuk, Al Nasr, Al Arabi, Wisla Cracovia, Hengfeng și Kayserispor.