Căpitanul naționalei Argentinei a electrizat miile de fani prezenți pe stadionul Banco Pichincha din Guayaquil, unde aproximativ 700 de militari au asigurat ordinea la una dintre cele mai periculoase porturi de pe coasta Pacificului.
"Este un moment istoric, pentru o echipă din MLS, să trăiască o astfel de atmosferă, iar totul i se datorează lui Leo", a apreciat antrenorul echipei din Florida, Javier Mascherano. "E important pentru noi să jucăm în astfel de condiții; sunt mulțumit și fericit", a adăugat el.
În minutul 31 al primei reprize, starul argentinian a deschis scorul și a marcat primul său gol al anului, fiind ovaționat de public la a treia oprire din turneul regional, înainte de a începe apărarea titlului din MLS.
După ce i-a driblat pe Luca Sosa și Bryan Carabalí, Messi a trimis un șut precis cu stângul, imposibil de parat pentru portarul venezuelean José David Contreras.
Numărul 10 s-a remarcat apoi cu o pasă magistrală care i-a permis coechipierului său, atacantul German Berterame să marcheze, dar acest lucru nu a împiedicat echipa ecuadoriană să obțină în final o remiză.
Bucuria nu a durat mult, iar zece minute mai târziu a venit egalarea, după o lovitură de cap a lui Joao Rojas, în urma unui corner.
Gazdele, antrenate de venezueleanul César Farías, s-au entuziasmat pentru reușita celor de la Barcelona, de două ori vicecampioană a Copa Libertadores și unul dintre cele mai emblematice cluburi din Ecuador.
Berterame marchează primul său gol
Însă, în prelungiri, argentiniano-mexicanul Germán Berterame, noua achiziție a americanilor, a debutat ca marcator pentru echipa din Florida, după o pasă genială a lui Messi, care i-a adus un avantaj temporar echipei sale.
Căpitanul campioanei mondiale, care încă nu a confirmat dacă va participa la Cupa Mondială, a părăsit terenul în minutul 57 pentru a îi lăsa locul atacantului uruguayan Luis Suárez.
În anul în care ar putea juca la al șaselea și ultimul său Mondial, Messi își reglează forma pentru a fi pregătit să apere trofeul.
Argentina debutează pe 16 iunie, împotriva Algeriei, la Kansas City, Statele Unite.

Spre finalul partidei (87'), după eliminarea mijlocașului oaspeților David Ayala, gazdele au prins curaj și au egalat printr-un gol din careul mic, marcat de Tomás Martínez.
Înainte de a începe apărarea titlului în MLS pe 21 februarie, Inter Miami, antrenată de Javier Mascherano, se află în turneu în Peru, Columbia, Ecuador şi Puerto Rico.
Sosit în MLS în iulie 2023 de la PSG, Messi şi-a prelungit contractul cu Inter Miami în octombrie anul trecut până în 2028.
Încă nu se ştie precis dacă el va participa la Cupa Mondială din 2026 (11 iunie - 19 iulie), organizată în comun de Statele Unite, Mexic şi Canada, cu echipa sa națională, care va căuta un al doilea titlu consecutiv.
