La începutul anului 2025, starul brazilian a achiziționat pachetul majoritar al clubului Alverca, formație din prima ligă a Portugaliei, pentru suma de opt milioane de euro. Acum, în mercato de iarnă, a adus un jucător de la Atletico Madrid.
Un tânăr jucător de la Atletico Madrid vine la echipa lui Vinicius Junior
Este vorba despre Oscar Torrellas (19 ani), fundaș central format în Spania, care a evoluat în ultima perioadă pentru academia clubului madrilen.
”FC Alverca are plăcerea de a anunța semnarea lui Oscar Torrellas.
Fundașul central în vârstă de 19 ani este originar din Barcelona, remarcându-se în sezonul 2022/2023, când juca pentru echipa de sub 17 ani a UE Cornella.
În sezonul următor, 2023/2024, s-a alăturat prestigioasei academii de tineret Atletico de Madrid, club pe care l-a reprezentat încă de la categoria sub 17 ani.
În 2024, a ajuns la categoria sub 19 ani, garantându-i un loc în UEFA Youth League în acest sezon, principala competiție europeană pentru juniori”, a fost anunțul oficial făcut de gruparea portugheză pe rețelele de socializare.
”Sunt entuziasmat de această nouă provocare. Sunt gata să dau totul pentru FC Alverca”, a declarat la rândul său jucătorul a declarat după semnarea contractului.
După 20 de etape, Alverca ocupă locul 10 în prima ligă portugheză, cu 24 de puncte acumulate.
Clasament Liga Portugal

