”Începând cu sezonul 2025-2026, VOYO aduce în exclusivitate pentru publicul din România una dintre cele mai prestigioase competiții din fotbalul internațional: FA Cup.
”Cea mai veche competiție eliminatorie din lume, Cupa Angliei oferă anual povești incredibile, răsturnări spectaculoase de scor, dueluri între echipe de top și cluburi din eșaloanele inferioare, dar mai ales emoția autentică a unui fotbal trăit cu pasiune”, au transmis reprezentanții Pro TV.
Programul competiției: de la echipe amatoare la Wembley
Primul fluier al noii ediții se va auzi pe 2 august, când echipele din eșaloanele 8-10 ale fotbalului englez vor deschide fazele preliminare. În total, peste 300 de cluburi vor intra în această primă fază a competiției.
Ulterior, în a doua rundă de calificare, programată pe 13 septembrie, vor intra în scenă formațiile din National League North și South (liga a șasea), iar în lunile următoare competiția va fi completată cu cluburi din ligile superioare.
”Sezonul 2025-2026 marchază cea de-a 145-a ediție a competiției și reunește peste 700 de cluburi din toate colțurile Angliei, dar și câteva din Țara Galilor. De la formații complet amatoare la giganți din Premier League, fiecare echipă are șansa unică de a scrie istorie. Actuala deținătoare a trofeului este Crystal Palace, care a cucerit trofeul într-o finală dramatică disputată în sezonul precedent”, mai precizează comunicatul Pro TV.
Cluburile profesioniste din League One și League Two vor intra în competiție pe 1 noiembrie, odată cu faza principală a Cupei.
”Din acest punct, meciurile vor fi transmise exclusiv în România pe VOYO. În decembrie are loc turul al doilea, iar în ianuarie 2026 vine momentul cel mai așteptat de fani: intrarea cluburilor din Premier League și Championship, care completează tabloul celei de-a treia runde”, se mai arată în anunțul oficial.
Etapa a patra va avea loc pe 14 februarie, urmată de optimile programate pe 7 martie, iar sferturile se vor disputa pe 4 aprilie. Semifinalele sunt programate în weekendul 25-26 aprilie, pe legendarul Wembley, stadion care va găzdui și finala Cupei, pe 17 mai 2026.
Între timp, noul sezon al Premier League va debuta în perioada 15-18 august, cu Liverpool în postura de campioană en-titre, după ce a terminat sezonul trecut cu zece puncte peste Arsenal și 13 peste Manchester City.