Se înmulțesc conflictele de pe teren! Dorinel Munteanu, bruscat de un jucător de la Dinamo

Dorinel Munteanu
Dorinel MunteanuRazvan Pasarica / Sport News / Profimedia

Meciul dintre Dinamo București și FC Hermannstadt, din ultima etapă a fazei grupelor Cupei României, a fost marcat de episoade tensionate încă dinaintea fluierului de start.

Atmosfera a rămas încordată și pe parcursul primei reprize.

Dorinel Munteanu, împins de Armstrong

După reacțiile ostile ale suporterilor dinamoviști la adresa lui Dennis Politic, fanii aruncând cu bani falși în direcția fostului jucător al ”câinilor”, un nou moment controversat s-a produs în minutul 28, când Danny Armstrong (28 de ani) a intrat în conflict cu antrenorul sibienilor, Dorinel Munteanu (57 de ani).

La o aruncare de la margine în favoarea gazdelor, Armstrong s-a îndreptat spre tușă pentru a executa repunerea. În momentul în care a încercat să ia mingea, Dorinel Munteanu a intervenit și a îndepărtat balonul cu piciorul, ținându-l apoi la spate.

”N-a fost nicio discuție. Arbitrul a văzut tot. Nu înțeleg de ce am luat galben. Nici nu am vrut să mă duc după el, nu înțeleg interpretările arbitrajului. N-am avut nicio intenție...”, a fost reacția lui Dorinel Munteanu, la flash-interviu.

Reacția scoțianului a venit imediat, acesta împingându-l pe tehnician. Munteanu l-a prins de umăr pentru a-i cere explicații, iar mai mulți membri ai celor două echipe au intervenit pentru a calma situația.

La incident a luat parte și Dennis Politic, care a avut o reacție fermă la adresa lui Armstrong.

Arbitrul George Roman a intervenit și i-a sancționat pe Armstrong și Munteanu cu câte un cartonaș galben, iar conflictul s-a stins, deși tensiunea a persistat pe marginea terenului.

Dinamo a obținut calificarea în sferturile de finală după ce s-a impus cu 2-0 prin golurile din partea secundă înscrise de Cătălin Cîrjan (48) și Raul Opruț (60).

Citește și: Cupa României: Dinamo se alătură celor de la Hermannstadt în sferturile de finală