Oficial! FRF a anunțat decizia în privința selecționerului echipei naționale

Mircea Lucescu
Mircea LucescuAlex Nicodim/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Mircea Lucescu va conduce în continuare echipa națională a României și va fi pe banca tehnică la partida de baraj contra Turciei, programată pe 26 martie. Meciul se va disputa de la ora 19:00, la Istanbul, pe stadionul Beșiktaș Park, în semifinala play-off-ului pentru calificarea la Campionatul Mondial.

Decizie oficială după controalele medicale din Belgia

Selecționerul s-a întors în România vineri, după un dublu control medical efectuat la Bruxelles. În ultimele luni, Lucescu a avut mai multe probleme de sănătate, fiind internat de trei ori la Spitalul Universitar de Urgență București.

După revenire, tehnicianul s-a întâlnit cu conducerea Federației Române de Fotbal și a transmis clar că dorește să continue alături de ”tricolori” la acest baraj extrem de important.

FRF a confirmat oficial hotărârea

”Federația Română de Fotbal anunță că selecționerul Mircea Lucescu va fi prezent pe banca tehnică a Echipei Naționale a României la meciurile din play-off-ul de calificare pentru Campionatul Mondial.

”Decizia a fost luată în urma evaluărilor medicale recente și a discuțiilor purtate între conducerea FRF și selecționer. În urma acestor consultări, Mircea Lucescu a confirmat că starea sa de sănătate îi permite să își îndeplinească atribuțiile la cel mai înalt nivel și să fie alături de jucători la partidele decisive din această primăvară.

”Avizul medical de la clinica de la Bruxelles confirmă faptul că Mircea Lucescu este apt pentru a își continua activitatea pe banca echipei naționale.”

Răzvan Burleanu: obiectiv clar - revenirea României la Mondial

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a salutat decizia selecționerului și a subliniat importanța experienței acestuia în contextul actual:

”Ne bucurăm să mergem împreună cu domnul Lucescu până la capătul drumului pe care l-am început în toamna anului 2024. Experiența domniei sale reprezintă un atu esențial pentru echipă într-un moment atât de important. Avem încredere că România va reveni la Campionatul Mondial după 28 de ani.”

Mesajul selecționerului: focus total pe play-off

Mircea Lucescu a transmis că, în perioada în care a lipsit, a păstrat permanent legătura cu staff-ul și jucătorii, iar pregătirea echipei nu a fost întreruptă:

”De azi, tot ce contează este pregătirea echipei pentru meciurile din play-off. Am ținut tot timpul legătura cu asistenții mei și cu jucătorii, s-a lucrat în toată această perioadă la cel mai înalt nivel. Avem o echipă formată din fotbaliști valoroși și sunt sigur că se vor pregăti foarte bine pentru aceste jocuri.

”Sunt talentați și au dorința de a face românii fericiți. Cred în ambiția și forța grupului și în capacitatea lui de a depăși acest moment. Sunt sigur că împreună putem să obținem calificarea.

Avem nevoie acum de o atmosferă bună care să ne ofere posibilitatea de a pregăti în liniște aceste partide foarte importante pentru tot fotbalul românesc.”