Munca de fond și standardele europene: de ce sistemul de formare din Senegal este dat ca exemplu

Campioană a Africii, deși cu un asterisc, Senegalul nu mai este acea națiune subestimată și puțin cunoscută din 2002, când jucători proveniți în principal din eșalonul secund reușeau să răstoarne o echipă a Franței mult prea sigură că va cuceri al doilea titlu mondial consecutiv. Finalistă a Cupei Africii pe Națiuni cu câteva luni înainte, „Leii din Teranga”, conduși de regretatul Bruno Metsu, au grăbit prăbușirea „Les Bleus” în umiditatea din Coreea de Sud.

Douăzeci și patru de ani mai târziu, fotbalul african este mai bine apreciat, chiar dacă stereotipurile sunt greu de înlăturat. Cu toate acestea, echipa joacă un rol din ce în ce mai important, rezultatul unei munci de lungă durată care permite dezvoltarea unei identități de joc proprii a jucătorilor locali. 

Structuri și obiceiuri

Scouter pentru agenția Premium Sports Management, Manel Lloret cunoaște perfect tainele continentului, iar Senegalul face inevitabil parte din țările la modă. „Există două academii mari, Diambars și Générations Foot, cu infrastructuri cu adevărat foarte bune. Dar, pe lângă acestea, există multe alte academii în țară care nu sunt centre mari, dar care dispun totuși de resurse”.

Infrastructurile senegaleze sunt astfel percepute ca fiind de o calitate excelentă, o diferență notabilă față de alte țări, în special din Africa subsahariană: „Terenurile sunt toate sintetice moderne, nu are nicio legătură cu ceea ce se vede adesea în Camerun sau în Coasta de Fildeș, unde terenurile sunt cu adevărat aleatorii. Federația face o treabă foarte bună”.

Pe lângă importanța acordată echipamentelor de antrenament, activitatea de selecție desfășurată este de o eficiență rară, iar jucătorii se cunosc încă din adolescență. „Există selecții încă de la U15. Și de fiecare dată, acestea dau rezultate și permit ridicarea nivelului general. Pe scurt, cei mai buni ajung în selecțiile U15, U17, U20 și apoi pleacă în Europa. Acest lucru contribuie la explicarea motivului pentru care sunt puternici. De exemplu, anul acesta, în Africa, Senegalul a câștigat la U15, U17 și cu selecția A”. 

Astfel, unul dintre punctele forte ale Leilor din Teranga este capacitatea de a pune în valoare fotbalul local, ceea ce ar face o diferență notabilă față de mulți rivali de pe continent. „Am fost la CAN U17 anul acesta: Marocul avea cel puțin jumătate din echipă formată din jucători cu dublă cetățenie, la fel și Coasta de Fildeș și Mali, în timp ce în echipa senegaleză nu era niciunul. Același lucru se întâmplă chiar și la U20, iar dacă există vreunul, este o excepție. Este o muncă adevărată pentru a-și promova tinerii”. 

Această politică generează vizibilitate și oportunități de a fi remarcat, lucru care ar fi mult mai dificil dacă ar exista mai mulți jucători cu dublă cetățenie. „Este cu adevărat ceva specific senegalez, cu atât mai mult cu cât pregătirea este cea care se apropie cel mai mult de standardele europene, în sensul că identitatea jocului constă în a fi cât mai precis posibil, a ști să pasezi bine mingea, cu un plan de joc structurat. Coasta de Fildeș și Mali au poate mai mult talent brut, dar pregătirea este dezorganizată. Acest lucru scoate în evidență tot ceea ce face Senegalul. Pregătirea nu înseamnă doar talent”.

Exemplul Malick Diouf

Nu este o coincidență faptul că mai multe cluburi franceze au sau au avut parteneriate cu academiile din țară: pe lângă Metz cu Génération Foot, mai sunt Brest cu Armor FC,Olympique Lyonnais cu AS Dakar Sacré-Coeur, iar Olympique de Marseille a avut la un moment dat o relație cu Diambars. Acest lucru se traduce printr-o sumă plătită de club (Metz ar plăti până la 10 milioane de euro pe an) în schimbul posibilității de a recruta gratuit cei mai buni jucători. Au fost 9 în lotul grenat în acest sezon, fără a-i număra pe „foștii” jucători precum Sadio Mané, Habib Diallo, Lamine Camara, Ismaïla Sarr, Papiss Demba Cissé sau Pape Matar Sarr. 

Piața franceză nu este singura care are ochii ațintiți asupra Senegalului. Înainte de a ajunge la West Ham, El Hadji Malick Diouf a plecat spre Scandinavia în plină iarnă. „Este generația din 2004, aceeași cu Lamine Camara. La 18 ani, a ajuns la Tromso, în Norvegia, și a fost imediat pregătit, deși avea de depășit o primă barieră. Șase luni mai târziu, a fost transferat la Slavia Praga, un club istoric, care juca în Europa League. Un nou nivel, dar a fost titular de la început. Un an mai târziu, a semnat cu West Ham pentru 22 de milioane de euro și a jucat un prim sezon în Premier League cu 32 de meciuri, dintre care 30 ca titular”.

Numărul mare de exemple dă forță unui sistem care structurează întregul fotbal senegalez. Și acest lucru nu se va opri prea curând. „Exemple precum Diouf sau Camara sunt numeroase, iar acest lucru se datorează nivelului de pregătire. Când privim actuala generație U17, știm deja că vor exista doi sau trei jucători capabili să performeze în Europa încă de anul viitor, iar alții vor avea poate nevoie de o perioadă de adaptare, dar vor avea șansa lor”.