Franța-Spania 0-2
Sub un soare arzător care inundă străzile capitalei catalane de săptămâni bune, trebuia să fii foarte prevăzător și chiar să stai la coadă în fața unor baruri ca să poți urmări cum se cuvine semifinala Franța-Spania. Orașul Barcelona a refuzat să transmită meciul pe ecrane gigant, lăsând primăriilor din împrejurimi rolul de mare metropolă, dar mai ales localurilor din oraș responsabilitatea de a organiza un meci "sub supraveghere strictă", care implica două grupuri aproape majoritare în această lună iulie în Spania: turiștii francezi versus localnicii catalani.
Între barurile care îi întâmpină pe trecătorii de seară cu o taxă de intrare de 20 de euro și altele care își îndeamnă clienții fideli să stea la coadă încă de la ora 17 pentru a prinde loc la meci, cele două grupuri ajung să se amestece, spre nemulțumirea serviciilor de securitate. La Ovella Negra, un reper printre barurile sportive din Barcelona, s-a decis separarea fanilor celor două echipe, deoarece o bătaie izbucnită la un meci al Angliei cu câteva zile înainte a obligat organizatorii să-și schimbe planurile.
Lamine Yamal, vedeta de pe tricouri
Pe străzi, 98% dintre tricourile Spaniei poartă numele Lamine Yamal, fie că sunt ale localnicilor, fie ale turiștilor în căutare de suveniruri de epocă. Numele celui născut la Mataró, oraș aflat la 30 de kilometri nord, care a decis totuși să transmită meciul pe ecran gigant, este peste tot. Mai ales pe spatele celor care grăbesc pasul pentru a găsi un loc înainte de ora 21. Atmosfera nu este încă de sărbătoare, ci mai degrabă de căutare.
Francezii s-au grupat între ei, afișând o încredere aproape de neclintit în echipa lor și mai ales în tridentul ofensiv Olise-Mbappé-Dembélé, ale căror nume apar aproape la fel de des pe tricouri. Marsilieza răsună din toți plămânii înainte ca francezii să se întrebe de ce spaniolii nu fac la fel cu Marcha Real, care, să nu uităm, nu are versuri. Dar de îndată ce mingea începe să se rostogolească, fanii Bleus devin dezamăgiți: impactul slab al jucătorilor lui Deschamps la început, apoi penalty-ul primit, iar după aceea o revenire la vestiare care mai domolește puțin tensiunea.
Repriza a doua este aproape și mai greu de digerat, majoritatea nu înțeleg nivelul slab arătat de jucătorii lor în acea seară. Al doilea gol al Spaniei îi face pe mulți să înceapă să părăsească barul, unii deja își strâng lucrurile pentru a se pregăti de ce urmează. Atmosfera se încinge și mai tare când, nervos, un suporter prea beat aruncă paharul cu bere spre o spectatoare care purta tricoul Bleus, dar era englezoaică și, mai ales, venise să se distreze cu prietenii francezi de la Erasmus.
O mahmureală colectivă
Finalul nopții are aerul unei mahmureli colective, fiecare căutând în Deschamps, Digne, arbitru sau chiar la Mbappé un vinovat pentru această eliminare. Dar toți sunt rapid contaminați de entuziasmul spaniol, alimentat de o generație tânără care sărbătorește această calificare ca și cum ar fi prima, fiindcă probabil erau prea mici să-și amintească euforia din 2010.
Iar acești tineri sunt cei care conduc o mică procesiune spre Rambla pentru a sărbători alături de mulți alții un loc în finală care nu era deloc asigurat pentru La Roja la începutul turneului. Pe ritmurile scandării "Unde e Mbappé?", strigate de catalani încântați să-l ironizeze pe cel care este și un inamic apropiat al Barcelonei, trecătorii solitari devin o masă mai mult sau mai puțin omogenă cu steaguri spaniole. Ceva rar în inima unei Plaça Catalunya mai cunoscută pentru manifestațiile sale separatiste sau, cel puțin în ultimele luni, pentru revendicările locale în catalană.
Limba maternă a acestor tineri care îl poartă pe Lamine Yamal pe brațe se estompează în favoarea limbii naționale pentru a sărbători un succes care ajunge să pară o glorie internațională, în timp ce turiștii din alte țări se alătură petrecerii pentru a-l ironiza și ei pe Kylian Mbappé. Se pare că are dușmani și dincolo de micul teritoriu catalan. Este și ocazia pentru cei care mai aveau petarde sau artificii de la Sant Joan, sărbătoarea de San Juan celebrată cu tot felul de pirotehnie pe 23 iunie, să-i sperie pe cei care s-au adunat pe stradă până au blocat traficul.
O revedere deja stabilită pentru 19 iulie
Nu este ceva care să îngrijoreze prea tare Garda Civilă, care stă la distanță și lasă "tineretul să-și facă de cap". În fața camerelor televiziunilor locale care se înghesuie, suporterii se distrează cântând "Puta Franța", "Puta Mbappé" și, în general, "Puta" la tot ce le-a stat în cale Spaniei spre finală.
Dacă identitatea catalană pare să se fi estompat pentru o noapte de sărbătoare națională, spaniolă și nu franceză, scandarea colectivă "Free Palestine", foarte prezentă în comunitatea autonomă catalană, și apoi "Boti, boti, boti Madridista que no boti" ("Cine nu sare e madridist") amintesc că această victorie a Spaniei este și, mai ales, a unui Barça care susține La Roja: de la Cubarsí în apărare la Lamine în atac. Toate acestea cu opt catalani în lot.
Unii francezi ajung să se alăture petrecerii spaniole, într-un moment de bucurie colectivă. Dar de la distanță. "Doare, nu-i așa?", spune o suporteră franceză cu tricoul lui Mbappé, machiajul întins și brațele încrucișate privind cum tricoul jucătorului de la Madrid este ridicat în fața mulțimii pentru a fi luat în derâdere. Dar nimeni nu se îndoiește că mulți dintre dezamăgiții acelei nopți de 14 iulie își vor fi cumpărat cel mai bun tricou cu Yamal de pe piață pentru a trăi alături de localnici finala din 19. Și poate de data asta, da, în fața unui ecran gigant?