Expiră termenul limită impus de FRF! Cine va sta pe banca naționalei la barajul cu Turcia?

Actualizat
Mircea Lucescu
Mircea LucescuRobert Ghement / EPA / Profimedia

Situația lui Mircea Lucescu este din ce în ce mai incertă. Selecționerul în vârstă de 80 de ani a finalizat seria de investigații medicale efectuate în Belgia, după problemele de sănătate care au generat incertitudini privind prezența sa la meciul de baraj cu Turcia, programat pe 26 martie.

Verdictul final al medicilor este așteptat vineri seară, atunci când toate analizele vor fi evaluate pentru a stabili dacă tehnicianul poate conduce naționala României în play-off-ul decisiv pentru calificarea la Cupa Mondială din vară.

Potrivit gsp.ro, medicii ar fi confirmat verdictul inițial și ar fi recomandat ca selecționerul să spună stop și să se retragă din activitate. Mircea Lucescu urmează să se întoarcă în țară în cursul zilei de astăzi.

Veste așteptată de la FRF

În cazul în care starea de sănătate nu îi va permite să își continue activitatea atât pentru dubla de baraj cu Turcia și Kosovo/Slovacia, cât și pentru campania de la turneul final, în eventualitatea în care România va obține biletele pentru competiția supremă, FRF a lăsat să se înțeleagă că are variante pregătite, numele cel mai vehiculat fiind cel al lui Gheorghe Hagi.

Inițial, vineri după-amiază, de la ora 15:00, conducerea tehnică urma să aibă o ședință la sediul Federației Române de Fotbal în urma căreia era așteptată o decizie finală.

Din primele informații, însă, anunțul FRF nu va fi făcut astăzi, ci cel mai probabil în weekend sau chiar la începutul săptămânii viitoare, după o ultimă discuție clarificatoare cu Mircea Lucescu.