Sezonul 2024/25 al Ligii Campionilor UEFA se va încheia la Fußball Arena München din München, evenimentul de vârf al calendarului cluburilor din fotbalul european revenind în orașul german pentru prima dată din 2012, notează site-ul oficial.
Finalizat la 30 aprilie 2005, stadionul este situat pe Werner-Heisenberg-Allee și aparține echipei Bayern München. Acesta a găzduit patru meciuri la UEFA EURO 2020 și, deoarece a găzduit și UEFA EURO 2024, va deveni primul stadion din istorie care va găzdui meciuri din campionate europene UEFA consecutive.
Program Champions League 2024/25
De altfel, în acest sezon al UEFA Champions League, s-au introdus modificări semnificative în programul meciurilor. Spre deosebire de sezoanele anterioare, când meciurile erau programate doar marțea și miercurea, acum și joia sunt zile dedicate competiției.
Această schimbare permite desfășurarea meciurilor pe o perioadă mai extinsă și va aduce o diversificare a zilelor de disputare a partidelor.
În prima rundă a competiției, meciurile se vor juca pe parcursul a trei zile consecutive. Orele de începere rămân neschimbate, 19:45 și 22:00, ora României. Toate confruntările din etapa a opta se vor desfășura miercuri, 29 ianuarie, începând de la ora 22:00.
Marți, 17 septembrie
19:45 BSC Young Boys - Aston Villa FC
19:45 Juventus - PSV Eindhoven
22:00 AC Milan - Liverpool FC
22:00 FC Bayern München - GNK Dinamo
22:00 Real Madrid C.F. - VfB Stuttgart
22:00 Sporting Clube de Portugal - LOSC Lille
Miercuri, 18 septembrie
19:45 AC Sparta Praha - FC Salzburg
19:45 Bologna FC 1909 - FC Shakhtar Donetsk
22:00 Celtic FC - ŠK Slovan Bratislava
22:00 Club Brugge KV - Borussia Dortmund
22:00 Manchester City - FC Internazionale Milano
22:00 Paris Saint-Germain - Girona FC
Joi, 19 septembrie
19:45 Feyenoord - Bayer 04 Leverkusen
19:45 FK Crvena Zvezda - SL Benfica
22:00 AS Monaco - FC Barcelona
22:00 Atalanta BC - Arsenal FC
22:00 Atlético de Madrid - RB Leipzig
22:00 Stade Brestois 29 - SK Sturm Graz
Marți, 1 octombrie
19:45 FC Salzburg - Stade Brestois 29
19:45 VfB Stuttgart - AC Sparta Praha
22:00 Arsenal FC - Paris Saint-Germain
22:00 Bayer 04 Leverkusen - AC Milan
22:00 Borussia Dortmund - Celtic FC
22:00 FC Barcelona - BSC Young Boys
22:00 FC Internazionale Milano - FK Crvena Zvezda
22:00 PSV Eindhoven - Sporting Clube de Portugal
22:00 ŠK Slovan Bratislava - Manchester City
Miercuri, 2 octombrie
19:45 FC Shakhtar Donetsk - Atalanta BC
19:45 Girona FC - Feyenoord
22:00 Aston Villa FC - FC Bayern München
22:00 GNK Dinamo - AS Monaco
22:00 Liverpool FC - Bologna FC 1909
22:00 LOSC Lille - Real Madrid C.F.
22:00 RB Leipzig - Juventus
22:00 SK Sturm Graz - Club Brugge KV
22:00 SL Benfica - Atlético de Madrid
Marți, 22 octombrie
19:45 AC Milan - Club Brugge KV
19:45 AS Monaco - FK Crvena Zvezda
22:00 Arsenal FC - FC Shakhtar Donetsk
22:00 Aston Villa FC - Bologna FC 1909
22:00 Girona FC - ŠK Slovan Bratislava
22:00 Juventus - VfB Stuttgart
22:00 Paris Saint-Germain - PSV Eindhoven
22:00 Real Madrid C.F. - Borussia Dortmund
22:00 SK Sturm Graz - Sporting Clube de Portugal
Miercuri, 23 octombrie
19:45 Atalanta BC - Celtic FC
19:45 Stade Brestois 29 - Bayer 04 Leverkusen
22:00 Atlético de Madrid - LOSC Lille
22:00 BSC Young Boys - FC Internazionale Milano
22:00 FC Barcelona - FC Bayern München
22:00 FC Salzburg - GNK Dinamo
22:00 Manchester City - AC Sparta Praha
22:00 RB Leipzig - Liverpool FC
22:00 SL Benfica - Feyenoord
Marți, 5 noiembrie
19:45 PSV Eindhoven - Girona FC
19:45 ŠK Slovan Bratislava - GNK Dinamo
22:00 Bologna FC 1909 - AS Monaco
22:00 Borussia Dortmund - SK Sturm Graz
22:00 Celtic FC - RB Leipzig
22:00 Liverpool FC - Bayer 04 Leverkusen
22:00 LOSC Lille - Juventus
22:00 Real Madrid C.F. - AC Milan
22:00 Sporting Clube de Portugal - Manchester City
Miercuri, 6 noiembrie
19:45 Club Brugge KV - Aston Villa FC
19:45 FC Shakhtar Donetsk - BSC Young Boys
22:00 AC Sparta Praha - Stade Brestois 29
22:00 FC Bayern München - SL Benfica
22:00 FC Internazionale Milano - Arsenal FC
22:00 Feyenoord - FC Salzburg
22:00 FK Crvena Zvezda - FC Barcelona
22:00 Paris Saint-Germain - Atlético de Madrid
22:00 VfB Stuttgart - Atalanta BC
Marți, 26 noiembrie
19:45 AC Sparta Praha - Atlético de Madrid
19:45 ŠK Slovan Bratislava - AC Milan
22:00 Bayer 04 Leverkusen - FC Salzburg
22:00 BSC Young Boys - Atalanta BC
22:00 FC Barcelona - Stade Brestois 29
22:00 FC Bayern München - Paris Saint-Germain
22:00 FC Internazionale Milano - RB Leipzig
22:00 Manchester City - Feyenoord
22:00 Sporting Clube de Portugal - Arsenal FC
Miercuri, 27 noiembrie
19:45 FK Crvena Zvezda - VfB Stuttgart
19:45 SK Sturm Graz - Girona FC
22:00 AS Monaco - SL Benfica
22:00 Aston Villa FC - Juventus
22:00 Bologna FC 1909 - LOSC Lille
22:00 Celtic FC - Club Brugge KV
22:00 GNK Dinamo - Borussia Dortmund
22:00 Liverpool FC - Real Madrid C.F.
22:00 PSV Eindhoven - FC Shakhtar Donetsk
Marți, 10 decembrie
19:45 Girona FC - Liverpool FC
19:45 GNK Dinamo - Celtic FC
22:00 Atalanta BC - Real Madrid C.F.
22:00 Bayer 04 Leverkusen - FC Internazionale Milano
22:00 Club Brugge KV - Sporting Clube de Portugal
22:00 FC Salzburg - Paris Saint-Germain
22:00 FC Shakhtar Donetsk - FC Bayern München
22:00 RB Leipzig - Aston Villa FC
22:00 Stade Brestois 29 - PSV Eindhoven
Miercuri, 11 decembrie
19:45 Atlético de Madrid - ŠK Slovan Bratislava
19:45 LOSC Lille - SK Sturm Graz
22:00 AC Milan - FK Crvena Zvezda
22:00 Arsenal FC - AS Monaco
22:00 Borussia Dortmund - FC Barcelona
22:00 Feyenoord - AC Sparta Praha
22:00 Juventus - Manchester City
22:00 SL Benfica - Bologna FC 1909
22:00 VfB Stuttgart - BSC Young Boys
Marți, 21 ianuarie
19:45 AS Monaco - Aston Villa FC
19:45 Atalanta BC - SK Sturm Graz
22:00 Atlético de Madrid - Bayer 04 Leverkusen
22:00 Bologna FC 1909 - Borussia Dortmund
22:00 Club Brugge KV - Juventus
22:00 FK Crvena Zvezda - PSV Eindhoven
22:00 Liverpool FC - LOSC Lille
22:00 ŠK Slovan Bratislava - VfB Stuttgart
22:00 SL Benfica - FC Barcelona
Miercuri, 22 ianuarie
19:45 FC Shakhtar Donetsk - Stade Brestois 29
19:45 RB Leipzig - Sporting Clube de Portugal
22:00 AC Milan - Girona FC
22:00 AC Sparta Praha - FC Internazionale Milano
22:00 Arsenal FC - GNK Dinamo
22:00 Celtic FC - BSC Young Boys
22:00 Feyenoord - FC Bayern München
22:00 Paris Saint-Germain - Manchester City
22:00 Real Madrid C.F. - FC Salzburg
Miercuri, 29 ianuarie
22:00 Aston Villa FC - Celtic FC
22:00 Bayer 04 Leverkusen - AC Sparta Praha
22:00 Borussia Dortmund - FC Shakhtar Donetsk
22:00 BSC Young Boys - FK Crvena Zvezda
22:00 FC Barcelona - Atalanta BC
22:00 FC Bayern München - ŠK Slovan Bratislava
22:00 FC Internazionale Milano - AS Monaco
22:00 FC Salzburg - Atlético de Madrid
22:00 Girona FC - Arsenal FC
22:00 GNK Dinamo - AC Milan
22:00 Juventus - SL Benfica
22:00 LOSC Lille - Feyenoord
22:00 Manchester City - Club Brugge KV
22:00 PSV Eindhoven - Liverpool FC
22:00 SK Sturm Graz - RB Leipzig
22:00 Sporting Clube de Portugal - Bologna FC 1909
22:00 Stade Brestois 29 - Real Madrid C.F.
22:00 VfB Stuttgart - Paris Saint-Germain
