Nouă tineri fotbalişti elvețieni, printre cele 40 de persoane care au murit în incendiul de la Crans-Montana
”Deplângem şi prezentăm condoleanțele noastre tuturor victimelor şi răniților din incendiul de la Crans-Montana, precum şi familiilor acestora”, se arată într-o postare pe profilul X al echipei naționale.
”Nouă tineri fotbalişti elvețieni de la trei cluburi regionale din vestul Elveției şi-au pierdut viața, iar alții au fost răniți. Suntem alături de familii şi cluburi - astăzi, mâine şi chiar şi atunci când lucrurile se vor linişti.”
Vineri a fost declarată zi de doliu național pentru cei ucişi şi cei aproape 120 de răniți, aproape toți adolescenți sau tineri adulți.
După-amiază, aproximativ 1.000 de rude şi politicieni de rang înalt sunt aşteptați la o slujbă de pomenire în oraşul Martigny, lângă Crans-Montana, în regiunea Valais. Lista invitaților îi include pe preşedinții Franței şi Italiei, Emmanuel Macron şi Sergio Mattarella.
