Salt la conținutul principal

Anchetă în mafia pariurilor din Hong Kong. 23 de persoane au fost arestate

Suporteri la un meci de fotbal din Hong Kong
Suporteri la un meci de fotbal din Hong KongProfimedia

Unsprezece fotbaliști și un antrenor al unei echipe de primă divizie din Hong Kong au fost arestați sub acuzația că au trucat meciuri în schimbul unor sume de bani, a anunțat marți organismul anticorupție din metropolă.

Comisia independentă împotriva corupției (ICAC) a desfășurat luni aproape 100 de agenți pentru a aresta un total de 23 de persoane.

”Această operațiune este cea mai importantă dintre cele efectuate în ultimii ani de ICAC împotriva meciurilor trucate. Este și cea care a dus la cel mai mare număr de arestări”, a declarat marți Kate Cheuk, responsabila anchetei în cadrul ICAC.

Aceste persoane sunt suspectate de corupție, manipulare a rezultatelor și pariuri ilegale, a afirmat Kate Cheuk.

ICAC a refuzat să dezvăluie numele clubului, dar, potrivit presei locale, echipa incriminată ar fi Happy Valley, un club istoric care a câștigat de mai multe ori campionatul în peste 70 de ani de existență.

Anchetatorii au precizat că echipa în cauză este una dintre cele 14 care evoluează în prima divizie și că are acum opt victorii în 26 de meciuri, ceea ce este cazul lui Happy Valley, aflată pe poziția a 10-a a clasamentului.

Jucătorii implicați ar fi primit până la 10.000 de dolari HK (circa 1.200 de euro) pentru fiecare meci trucat, în funcție de performanțele lor.

Fotbaliștii s-ar fi lăsat învinși de o adversară considerată mai slabă sau ar fi încercat ca meciul să se încheie cu un anumit scor, puțin așteptat și având deci o cotă ridicată la casele de pariuri.

Grupul implicat precum și anumiți jucători au pariat în paralel pe aceste rezultate.

ICAC nu a stabilit încă suma totală de bani care a fost în joc, deoarece ancheta este încă în desfășurare.

Fotbal