Altele

Prima reacție a Simonei Halep după ce a primit wild card pentru Australian Open. ”Sunt recunoscătoare”

Simona Halep
Simona HalepFLAVIU BUBOINurPhotoNurPhoto via AFP
Fostul număr 1 mondial a primit un wild card pentru a participa la calificările primului turneu de Grand Slam al anului viitor, Australian Open, care va avea loc la Melbourne între 6 şi 26 ianuarie.

După ce TAS i-a redus suspendarea în cazul de dopaj, Simona Halep a revenit pe teren în acest an, dar accidentările și lipsa de meciuri timp de mai bine de un an au văduvit-o de o revenire în elita tenisului mondial.

În prezent, Halep ocupă locul 877 în clasamentul WTA după ce nu a jucat decât cinci meciuri în acest an.

Simona Halep, fost lider mondial, a jucat o finală la Australian Open, în 2018, pierzând în trei seturi în faţa danezei Caroline Wozniacki.

Mesajul Simonei Halep
Mesajul Simonei Halepausopen.com

”Gândul revenirii în Australia după trei ani mă bucură foarte mult şi sunt foarte recunoscătoare turneului pentru această oportunitate. Am muncit din greu pentru a mă pregăti pentru sezonul 2025”.

”Australian Open mi-a adus unele dintre cele mai frumoase momente ale carierei, aşa că abia aştept să revin la Melbourne şi să joc în faţa fanilor australieni”, a declarat Halep pentru site-ul turneului.

În calificări la AO vor evolua şi Ana Bogdan (114 WTA), Anca Todoni (118 WTA), Gabriela Ruse (121 WTA) şi Miriam Bulgaru (211 WTA).

Sorana Cîrstea (69 WTA), Irina Begu (79 WTA) şi Jaqueline Cristian (85 WTA) sunt calificate pe tabloul principal de simplu la Melbourne.FLAVIU BUBOINurPhotoNurPhoto via AFP