Jannik Sinner a câştigat duminică trofeul la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, după ce l-a învins în finală, în cinci seturi, 3-6, 3-6, 6-4, 6-4, 6-3, pe rusul Daniil Medvedev (3 ATP).
Italianul, în vârstă de 22 de ani, care în semifinale l-a eliminat pe liderul ATP, sârbul Novak Djokovic, a câştigat primul său trofeu de Mare Şlem.
Sinner este entuziasmat de perspectiva participării la Olimpiadă.
”Va fi prima dată când voi participa la Jocurile Olimpice. Cei mai cunoscuți sportivi din lume vor fi acolo şi abia să-i cunosc şi să iau idei pozitive de la ei”, a spus Sinner la sediul Federației italiene de tenis.
El a afirmat că Jocurile Olimpice din această vară vor fi ”unul din cele mai importante turnee ale anului” şi şi-a exprimat speranța că Italia va câştiga multe medalii.
În ceea ce priveşte restul sezonului, el a precizat că va viza victoria la fiecare turneu la care va participa.
În privința popularității sale, Sinner a afirmat că este acelaşi băiat ca acum câteva săptămâni, deşi, la nivel sportiv, recunoaşte că e mai încrezător în comparație cu sezoanele trecute.