Norris a avut un start excelent, însă cursa a fost oprită rapid. Verstappen a atins cu un pneu linia albă de la interiorul ultimului viraj, a pierdut controlul monopostului Red Bull și a lovit barierele. Olandezul a scăpat fără urmări, dar cursa sa de acasă s-a încheiat imediat.
La reluare, Antonelli l-a depășit pe Norris în primul viraj și a preluat conducerea. Italianul s-a distanțat, însă Norris a revenit după prima serie de opriri la boxe și a început să pună presiune.
Norris a dat lovitura în partea a doua a cursei
Momentul decisiv a venit în turul 54. Norris l-a depășit spectaculos pe Antonelli pe exteriorul primului viraj, apoi a trecut și de Lewis Hamilton, care conducea cursa fără să fi efectuat încă a doua oprire.
Un Virtual Safety Car provocat de abandonul lui Esteban Ocon a schimbat din nou strategiile. Antonelli a trecut pe pneuri soft și a recuperat rapid, în timp ce Norris și Russell au rămas pe harduri.
Mercedes i-a cerut ulterior lui Russell să-i cedeze poziția lui Antonelli, însă Norris și-a păstrat avantajul până la final și a trecut linia de sosire cu 11,5 secunde înaintea italianului. Russell a rezistat atacurilor lui Hamilton și a încheiat pe locul al treilea.
Hamilton și Charles Leclerc au ocupat pozițiile patru și cinci, urmați de Oscar Piastri. Liam Lawson, Nico Hulkenberg, Fernando Alonso și Pierre Gasly au completat top 10.
Pentru Norris a fost a doua victorie consecutivă și al doilea succes din sezonul 2026. Antonelli și-a consolidat însă poziția de lider al campionatului, având acum un avantaj de 59 de puncte față de Russell și Hamilton.
