La finalul partidei, Adrian Mihalcea, antrenorul arădenilor, a oferit o analiză a partidei, evitând să pună înfrângerea pe seama arbitrajului.
"Per total, cred că am făcut un joc bun, mai ales în repriza a doua, care a fost mult mai consistentă. A fost un meci bazat pe tranziții, iar până la final calitatea individuală a jucătorilor adversi a făcut diferența," a declarat Mihalcea la finalul partidei.
Citește și: Moruțan a schimbat jocul Rapidului în deplasarea de la UTA
Tehnicianul arădenilor s-a arătat deranjat de modul în care echipa sa primește goluri din faze fixe: "Din păcate, este al doilea meci când luăm gol din fază fixă și e greu de digerat." Cu toate acestea, Mihalcea a ales să nu comenteze deciziile arbitrilor. "Nu mai știu când este henț, dar le dau credit arbitrilor. E fix problema lor. Asta s-a întâmplat împotriva noastră. Poate în alte meciuri lucrurile acestea vor fi de partea noastră. Important e să reușim să uităm până la urmă rezultatul acestui meci, nu meciul în sine, și să mergem la următorul meci să recâștigăm punctele pierdute azi."
În ciuda înfrângerii și a victoriilor înregistrate de contracandidatele din clasament, antrenorul arădenilor păstrează o atitudine pozitivă: "Suntem într-o zonă bună, liniștită și văd că avem puterea și dorința de a câștiga în continuare puncte. Nu e cazul să facem calcule acum."
Referitor la lupta pentru titlu, Mihalcea a recunoscut superioritatea actuală a trio-ului din fruntea clasamentului: "Rapid, Craiova și Dinamo s-au desprins în vârful clasamentului. Au o constanță în joc, au loturi valoroase și par că în momentul de față se bat pentru campionat."
Pentru UTA urmează o perioadă intensă cu meciuri importante la fiecare trei zile. "E foarte bine că s-a întâmplat acest lucru. Aceste meciuri te țin în priză și cine va ieși bine din acest calup de meciuri poate să spere la locurile fruntașe," a concluzionat Mihalcea.
