Altele

”A suferit o comoție!” Atacantul lui Dinamo a ajuns la spital după derby-ul cu FCSB

Astrit Selmani a fost integralist în derby-ul dintre Dinamo și FCSB
Astrit Selmani a fost integralist în derby-ul dintre Dinamo și FCSBČTK / imago sportfotodienst / VLAD BEREHOLSCHI
Jucătorul Astrit Selmani a avut nevoie de îngrijiri medicale la finalul derby-ului cu FCSB, pierdut cu 1-2, după ce a suferit o comoție la un duel cu un adversar, precizează un comunicat al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti.

”După meciul dintre Dinamo şi FCSB, jucătorul nostru Astrit Selmani a suferit o comoție în urma unui duel cu un adversar. Imediat după finalul partidei, a fost necesară intervenția echipajului medical de urgență. 

În prezent, starea sa de sănătate este stabilă, iar în acest moment se află în afara oricărui pericol”, se arată în comunicatul clubului FC Dinamo.

Atacantul kosovar urmează să mai efectueze un control neurologic în cursul zilei de marți.

”Pentru siguranța sa, Astrit va efectua un control neurologic suplimentar mâine. Atacantul nostru se află acasă, alături de familie şi se recuperează.

Suntem cu gândul la Astrit în aceste momente şi îi dorim o recuperare rapidă şi completă!”, precizează sursa citată.

Rezumat video complet: Dinamo - FCSB 1-2

FCSB a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 2-1 (1-1), duminică seara, pe Arena Națională din Capitală, într-un meci considerat în deplasare, în etapa a doua a fazei play-off a Superligii de fotbal.

FCSB a câştigat ambele meciuri directe din sezonul regulat cu 2-0 şi 2-1.

Dinamo a pierdut ambele meciuri din play-off.

FCSB a ajuns la 16 meciuri consecutive fără înfrângere în campionat, 10 victorii şi 6 egaluri.