Altele

Oficial! Eliberat din arest și aflat sub control judiciar, Partey a semnat cu noua echipă

Thomas Partey, jucătorul lui Villarreal
Thomas Partey, jucătorul lui VillarrealVillarreal CF

Clubul spaniol Villarreal l-a transferat pe internaționalul ghanez Thomas Partey, după ce acesta rămăsese fără contract după expirarea înțelegerii cu Arsenal Londra, a anunțat joi clubul din LaLiga, scrie Reuters.

Mijlocaşul defensiv în vârstă de 32 de ani a semnat un contract pe un sezon şi se va alătura lotului lui Villarreal la antrenamentele de vineri.

Partey a fost acuzat luna trecută că a violat două femei în timp ce era jucător la clubul din Premier League. El este acuzat de cinci capete de acuzare de viol asupra a două femei, plus o acuzație de agresiune sexuală asupra unei a treia femei, între aprilie 2021 şi iunie 2022.

Partey, jucătorul lui Villarreal

”Clubul este conştient de faptul că jucătorul este implicat în prezent în proceduri judiciare în Anglia. Jucătorul îşi apără vehement nevinovăția şi neagă toate acuzațiile împotriva sa”, a declarat Villarreal într-un comunicat.

”Clubul respectă prezumția sa de nevinovăție ca principiu fundamental şi aşteaptă verdictul instanțelor, care vor fi responsabile de clarificarea faptelor. În conformitate cu legislația britanică privind procedurile în curs, clubul nu va comenta mai departe pe această temă”, a punctat gruparea spaniolă.

Partey a jucat în 167 de meciuri pentru Arsenal, marcând nouă goluri după ce s-a alăturat echipei venind de la Atletico Madrid în 2020.

Villarreal, care a învins-o pe Arsenal cu 3-2 într-un amical din presezon miercuri, îşi va începe sezonul în LaLiga acasă, în fața nou-promovatei Real Oviedo, pe 16 august.