Nadal, după victoria de la Roma: ”Sunt convins că pot juca mult mai bine”

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Nadal, după victoria de la Roma: ”Sunt convins că pot juca mult mai bine”

Rafael Nadal s-a impus cu ceva emoții în fața belgianului Zizou Bergs în primul tur de la Roma
Rafael Nadal s-a impus cu ceva emoții în fața belgianului Zizou Bergs în primul tur de la RomaProfimedia
Tenismanul spaniol Rafael Nadal, fost număr 1 mondial, s-a declarat convins că poate juca mult mai bine decât a făcut-o joi împotriva belgianului Zizou Bergs, pe care l-a învins în trei seturi, 4-6, 6-3, 6-4, în primul tur al turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, informează AFP.

Rafael Nadal, locul 305 mondial după ce nu a jucat aproape deloc anul trecut, a avut nevoie de două ore şi 53 de minute pentru a trece de Zizou Bergs, locul 108 mondial, venit din calificări. Spaniolul, măcinat de accidentări în ultimele două sezoane, nu mai jucase din 2022 la Roma, un turneu pe care l-a câştigat de zece ori, un record, ultima oară în 2021.

”Nu am jucat aproape deloc în ultimii trei ani, totul este mai greu şi mai imprevizibil acum pentru mine, dar sunt convins că pot juca mult mai bine decât am făcut-o de această dată”, a afirmat Nadal.

”Sunt mulțumit de această victorie şi că mai pot juca un meci”, a continuat cel care în iunie va împlini 38 de ani.

În turul secund, pe Nadal îl aşteaptă un adversar dificil, polonezul Hubert Hurkacz, locul 9 ATP şi cap de serie numărul 7.

Revenind în circuit luna trecută la Barcelona, după o pauză forțată de trei luni, Nadal a fost eliminat în turul doi în competiția din capitala Cataloniei şi în optimi de finală la turneul ATP Masters 1.000 de la Madrid.

Nadal dispută în principiu ultimul său sezon în circuit, cu obiectivul de a străluci pentru ultima oară la Roland Garros (26 mai - 9 iunie), turneu pe care l-a câştigat de paisprezece ori.