Italienii, care nu au mai ajuns niciodată în această fază a Europa Legue, vor juca joi seara contra lui Olympique Marseille în manşa secundă a semifinalelor competiției europene, după ce în tur, în Franța, rezultatul a fost de egalitate, 1-1.
”Chiar şi fără finala Europa League va fi un sezon extraordinar pentru noi”, a spus Gasperini.
Atalanta se confruntă cu Juventus Torino în finala Cupei Italiei, pe 15 mai, ea câştigând o singură dată trofeul, în 1963.
”Dar deocamdată, manşa secundă a Europa League este cel mai important meci al carierei mele”, a subliniat tehnicianul.
”Acest sezon extraordinar pe care l-am avut va fi, probabil, mai bine evaluat peste câțiva ani. Dar am arătat că şi o echipă mică, fără finanțe extraordinare, dar cu jucători inimoşi, poate ajunge să facă mare performanță”, a spus antrenorul.
În Serie A, cu trei etape înainte de finalul campionatului dar având un meci mai puțin disputat, Atalanta este pe locul 5, cu 60 de puncte, la 6 puncte de podium, şi va juca duminică seara, în runda cu numărul 36, acasă, cu AS Roma (locul 6), într-un duel direct pentru ultimul loc care asigură prezența în sezonul viitor al Ligii Campionilor.