În afară de finala istorică a Cupei Mondiale din Rusia, pierdută de Croația în fața Franței (4-2), Dalic, aflat în funcție din 2017, a dus naționala căpitanului Luka Modric pe locul trei la Cupa Mondială din Qatar, anul trecut. De asemenea, Croația este una dintre cele patru echipe calificate la turneul final al Ligii Națiunilor.
”Dalic a atins absolut toate obiectivele stabilite pentru el”, a explicat într-un comunicat Marijan Kustic, președintele Federației.
Kustic l-a felicitat pe Dalic pentru că a creat o ”atmosferă fantastică și unitate în interiorul și în jurul echipei' și pentru ”împrospătarea echipei, menținând în același timp continuitatea rezultatelor”.
”Este cea mai mare onoare și plăcere pe care o poate avea un antrenor. Am o mare pasiune și ambiție de a continua să lucrez cu Croația, mai ales că ne așteaptă mari provocări înainte”, a spus tehnicianul în vârstă de 56 de ani.
Croația va debuta în preliminariile Euro 2024 cu Țara Galilor și Turcia, urmând ca la mijlocul lunii iunie să joace în semifinala Nations League contra Olandei.