Cupa României: CS Dinamo, condusă / Oțelul deschide scorul cu Csikszereda

Cupa României
Cupa RomânieiČTK / imago sportfotodienst / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

A doua etapă din cadrul grupelor Cupei României a debutat marți, 2 decembrie.

CS Dinamo - Concordia Chiajna 0-1

Elevii lui Florin Bratu s-au văzut conduși la jumătatea primei reprize (min 26), după reușita semnată de stoperul Ionuț Pop.

Preview:

Aflate pe ultimele locuri în grupă după ce au pierdut în prima etapă, CS Dinamo și Concordia își joacă ultima șansă spre o eventuală calificare. 

În următoarea rundă CS Dinamo joacă împotriva lui Farul, iar Chiajna întâlnește revelația FC Botoșani. 

Csikszereda - Oțelul Galați 0-1

Cristian Chira, mijlocașul în vârstă de 24 de ani sosit la Oțelul în vara lui 2024 de la Unirea Dej (Liga 2), a înscris primul său gol pentru formația de la Malul Dunării. Fotbalistul a izbucnit în lacrimi imediat după reușita din minutul 38, fiind încurajat de către colegi.

Preview

Gălățenii au surprins în prima rundă și au înregistrat doar un rezultat de egalitate cu Sporting Liești (Liga 3). Ciucanii au și ei tot un punct, astfel că ambele echipe au nevoie de o victorie pentru a mai spera la calificarea din grupă. 

În ultima rundă, Oțelul întâlnește Universitatea Cluj, în timp ce ciucanii joacă cu Sporting Liești. 

FC Argeș - Rapid, ora 19:30 

Ambele formații au înregistrat o victorie în prima rundă. Astfel, miza partidei este foarte importantă, deoarece un eventual succes ar fi un pas decisiv spre calificarea în sferturile de finală. 

În următoarea etapă, Rapid joacă împotriva lui CFR Cluj, iar argeșenii joacă pe terenul lui Dumbrăvița. 

CSC Dumbrăvița - CSM Slatina 2-1

În primul meci al zilei s-au întâlnit divizionarele secunde CSC Dumbrăvița și CSM Slatina. Gazdele au reușit să se impună dramatic, chiar dacă au fost conduse. Dumbrăvița a înscris golul victoriei în prelungirile partidei, min 90+4.  Acestea sunt primele puncte obținute de CSC Dumbrăvița, după ce în prima rundă a pierdut, la fel ca și CSM Slatina, cu 0-4.